IPS Mitropolit Teofan, la Parohia Precista II din Piatra Neamț: „Creștinul adevărat este creștinul care nu deznădăjduiește”

Arhiepiscopia Iașilor Mai 5, 2021   Autor: Tudorel Rusu

Cea de-a doua zi a sărbătorii Sfintelor Paști a fost una specială pentru enoriașii Parohiei Precista II din Piatra Neamț, care l-au avut ca oaspete pe Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Părinte Teofan.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în locașul de cult, în cuvântul de învățătură subliniind că, indiferent de situație, un creștin autentic nu trebuie să-și piardă nădejdea:

„Creștinul adevărat este creștinul care nu deznădăjduiește. Cât ar fi de mare durerea în viața lui, cât val și năpastă s-ar arunca asupra lui, creștinul adevărat știe că tot ceea ce este val, ca valul trece. Și chiar dacă nu ne dorim plecarea din această lume - pentru că socotim că se cuvine să mai trăim întru ea - chiar dacă și acest lucru se întâmplă, creștinul ortodox nu trebuie să-și piardă nădejdea. De ce? Pentru că el crede în Înviere. Și dacă crede în Înviere, el știe că nu moare, ci doar pleacă. Iar dacă știi că doar pleci, de ce să fii îngrijorat chiar peste măsură? Îngrijorați suntem și trebuie să fim atenți cu sănătatea noastră, cu sănătatea celor din jur, că avem atâtea lucruri de făcut în viață, dar dacă se întâmplă chiar și plecarea, cu toată tristețea care ne cuprinde, deznădejedea nu ar trebui să aibă loc. Noi, creștinii, nu suntem precum cei fără de nădejde, cum spune Sfântul Apostol Pavel, pentru că avem credința în Înviere”.

La final, au rostit alocuțiuni părintele protopop Valentin Tofan și părintele paroh Dumitru Ailincăi.

Ideea construirii Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” - Precista II din Piatra Neamț a apărut încă din anul 1991, avându-se în vedere insuficienţa spaţiului liturgic de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Precista I, neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor prezenţi în duminici și sărbători la slujbe. În anul 1993 au început demersurile pentru obţinerea amplasamentului, în micul parc de la intersecţia străzilor Decebal cu Borzeşti. Sfinţirea locului s-a făcut de către părintele arhimandrit Ciprian Zaharia în data de 12 mai 1995, alături de un sobor de preoţi şi numeroşi enoriaşi. Pe 9 iunie 2019, în Duminica a VII-a după Paști, locașul de cult a fost sfințit de trei ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române: IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și PS Părinte Calinic Botoșăneanul, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Cu acest prilej, părintele Dumitru Ailincăi, parohul comunității Precista II, a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca semn de gratitudine pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, „Crucea Patriarhală” pentru clerici, cea mai mare distincție din cadrul Patriarhiei Române . Capacitatea bisericii este de aproximativ 650 de persoane.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri