Duminică, 18 iulie 2021, a avut loc o nouă întâlnire lunară a Cercului pastoral-misionar numărul 12 „Sfântul Apostol Filip” al Protopopiatului Iași III. De această dată, întâlnirea a fost găzduită de către parohia „Sfântul Ilie” Satu Nou – Șcheia.
Cu acest prilej a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu pentru credincioșii adunați în biserica parohiei. Din soborul de preoți au făcut parte părintele Teodor Mihăilă - misionar protopopesc – de la parohia „Sfinții Arhangheli” Scânteia, părintele Ioan Cârcu – președintele cercului pastoral-misionar – de la parohia „Sfinții Arhangheli” Mironeasa, părintele Mihail Voroneanu de la parohia „Sfântul Dumitru” Șcheia, părintele Antonio-Rafael Ungureanu de la parohia „Sfântul Ștefan” Frunziș, , părintele Petru Andronache de la parohia „Sfântul Gheorghe” Șcheia și părintele Silviu Cluci, gazda evenimentului. La finalul slujbei, părintele Teodor Mihăilă a ținut un cuvânt de învățătură.
În cadrul întâlnirii de cerc pastoral, părintele Silviu Cluci a susținut referatul cu titlul „Valoarea culturală a cimitirelor ortodoxe și acțiuni durabile pentru protejarea acestora”. În prezentarea sa, părintele Cluci a vorbit mai întâi despre legătura dintre cultul creștin primar și cimitirele din catacombele romane,, apoi a făcut o scurtă prezentare a cimitirului pietrarilor de la Șcheia, pentru ca în final să schițeze câteva exemple de acțiuni durabile pentru protejarea cimitirelor ortodoxe . Referatul prezentat se înscrie în tematica anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, tratată în cel de al doilea semestru al anului 2021 din cadrul Patriarhiei Române.