„Negrăită este frumuseţea Ta, neasemănat chipul,
nespusă strălucirea, mai presus de cuvânt slava.
Purtarea Ta bună şi blândă, Stăpâne, Hristoase,
întrece înţelegerea tuturor pământenilor.
De aceea, dorul şi iubirea faţă de Tine,
biruiesc toată iubirea şi dorul muritorilor.
Pe cât întreci, Mântuitorule, cele văzute,
pe atâta ni-i mai mare dorul de Tine,
care pune în umbră toată iubirea omenească
şi ne întoarce de la plăcerile trupeşti
şi respinge repede toate poftele.
Iar dragostea faţă de Tine, Mântuitorule, e lumină.
De aceea, răsărind în sufletele iubitoare de Dumnezeu,
îndată aduce în ele ziua nepătimirii, Dumnezeul meu.
Căci pofta patimilor e cu adevărat întuneric
şi făptuirea păcatelor e o noapte adâncă.
O, minune, o, lucrare minunată a Celui Preaînalt
şi putere a tainelor ce se săvârşesc în ascuns!
Tu ne dăruieşti bunurile nestricăcioase
şi pe cele pământeşti, împreună cu cele cereşti,
pe cele de faţă şi pe cele viitoare, Cuvinte,
ca Cel ce eşti Făcătorul tuturor, Cel ce ai stăpânirea
peste cele cereşti, Stăpâne, şi peste cele de pe pământ.”
